Budapesta şi Praga, înainte de Paris

2808

Cei 27 de câștigători ai concursului „Vino alături de Fortuna în Franța să susținem Echipa Națională”, însoțiți de câte un partener, și-au continuat drumul spre Paris. Autocarul Fortuna a ajuns marți seara în Budapesta, iar după o noapte petrecută în “Capitala celor doua orașe”, a plecat spre Praga. Îmbrăcați în tricourile naționalei sau cu steagul României fluturând, câștigătorii au cântat imnul României pe străzile din Praga, și s-au împrietenit cu alți microbiști cehi, cu care au discutat despre șansele României în disputa cu Franța, dar și despre ce țări au șanse să câștige Campionatul European de Fotbal 2016.
Vineri dimineața, pariorii FORTUNA vor ajunge la Paris, unde vor avea ocazia să susțină Echipa Națională: ”Nu credeam că vom avea parte de o experiență atât de frumoasă. M-am împrietenit cu alți pariori Fortuna, cu care împărtășesc aceeași pasiune pentru fotbal. Cred în șansele României, sunt sigur că băieții lui Anghel Iordănescu se vor mobiliza exemplar și vor da o replica adevarata mașinariei de fotbal franceze. Se vor ambiționa, tocmai pentru că nimeni nu crede în noi, asa sunt tricolorii scot rezultate bune cand te aștepți mai puțin. Chiar dacă petrecem multe ore în autocar, pariez online la Fortuna de pe tabletă și sunt la curent cu cotele evenimentelor legate de Euro 2016. Luna trecută am câștigat la voi 270 de milioane de lei vechi și vreau să dau, din nou, lovitura”, ne-a mărturisit Florin Gheorghe, unul dintre câștigători. Nu numai bărbații sunt încântați de excursia oferită de Fortuna, ci și doamnele care îi însoțesc:”Nu cred că aș fi avut ocazia să văd atâtea oraşe frumoase. Nici nu îmi vine să cred. Pentru mine este o experiență unică”, ne-a spus Iuliana, soția lui Preduț Ilie, unul dintre cei care au jucat un bilet în agențiile Fortuna.

PS Nu uita! Stai cu ochii şi pe https://www.facebook.com/efortuna.ro/. Dă-i like!